Cu entuziasm și dorința de a învăța, elevii Liceul de Turism și Alimentație „Dumitru Moțoc” Galați din Galați au început stagiile de practică în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor profesionale prin stagii de practică pentru elevii Liceului Dumitru Motoc din Galați” (SMIS 317151). Acest proiect le oferă oportunitatea de a lucra alături de profesioniști în domeniul gastronomiei, dezvoltându-și abilitățile și pregătindu-se pentru o carieră de succes.
Zi de zi, învață să transforme ingredientele în adevărate opere culinare: de la tehnici de tăiere și preparare, la plating creativ și respectarea normelor de igienă. Sub îndrumarea mentorilor, ei descoperă secretele acestei meserii și importanța muncii în echipă.
„Meseria de bucătar nu este doar o profesie, ci o artă care necesită pasiune și dedicație!”
Prin acest proiect, elevii își construiesc un viitor solid într-un domeniu dinamic și plin de oportunități. Poate chiar printre ei se află viitorii chefi de top ai României! Succes în bucătărie și în carieră!
--------------------------------------------------------------------------
Proiect finanțat de Uniunea Europeană din FSE+ prin Program Educație și Ocupare 2021-2027.


