
Informații generale privind implementarea SDL prin intermediul LEADER
Pe teritoriul acoperit de GAL Lunca Joasă a Siretului au fost implementate strategii de dezvoltare locală care au vizat perioadele cuprinse între anii 2007-2015 și 2016-2023. Finanțările provenite din PNDR, inclusiv alocarea dedicată perioadei de tranziție 2021-2022, a asigurat rezolvarea nevoilor identificate în comunitatea locală. Pentru foarte multe probleme au fost identificate soluții și prin finanțarea proiectelor din toate sectoarele de activitate s-a dezvoltat atât mediul de afaceri, dar și serviciile destinate comunității. Instrumentul LEADER s-a dovedit extrem de important pentru dezvoltarea teritoriului vizat de parteneriat datorită orientării strategiei de dezvoltare locală către inițiativele locale. Prin utilizarea unor instrumente specifice în activitățile de animare desfășurate de GAL, au fost identificate corect nevoile reale ale populației și au fost stabilite obiective clare, precum și modalitatea de realizare a acestora.
O altă caracteristică
Aceasta este reprezentată de utilizarea eficientă a resurselor disponibile, aplicare integrată și sinergică a acțiunilor, astfel încât comunitatea să resimtă în mod direct rezultatele. Echipa și partenerii GAL au avut în vedere ca acțiunile întreprinse să pună bazele unor inițiative ulterioare, creând astfel o continuitate a dezvoltării. Regulile simple și conștientizarea populației asupra avantajelor accesării finanțărilor au făcut ca GAL să devină un actor foarte important în teritoriu și să câștige încrederea și susținerea comunității locale.
Pentru perioada de programare 2023-2027, GAL propune o abordare sinergică pentru rezolvarea problemelor, inclusiv cele sociale și pentru copii, asigurând prin intervențiile propuse în strategie șanse egale pentru potențialii beneficiari, urmărind atingerea obiectivelor specifice stabilite pentru fiecare domeniu și realizarea obiectivului principal acela ca la finalul implementării strategiei, teritoriul să înregistreze un nivel de dezvoltare ridicat
Întrebări frecvente
1 – Câte fișe de intervenție are strategia actuală?
Strategia actuală are 7 fișe de intervenție plus o fișă de intervenție dedicată copiilor vulnerabili.
2 – Ce vârstă trebuie să am pentru a depune pe apelul START-UP NEAGRICOL PENTRU TINERI ȘI FEMEI?
Reprezentantul legal al beneficiarului trebuie să fie tânăr cu vârsta între 18 și 30 de ani sau femeie; Persoanele interesate peste 30 de ani pot depune la sesiunea de proiecte Start-up neagricol pentru antreprenori.
3 – Îmi pot achiziționa un utilaj agricol prin start-up?
Nu. Cheltuielile cu achiziția mașinilor și utilajelor agricole sunt neeligibile. Acest lucru este permis doar pentru Sprijinirea investițiilor colective a formelor asociative din sectorul agricol, zootehnic și pomicol
4 – Ca și UAT, putem depune un proiect ce are obiectiv principal crearea sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, inclusiv stații de epurare?
Da. UAT-urile pot depune pe fișa de intervenție nr. 6 : Sprijin pentru înființare, dezvoltare și modernizare servicii și infrastructuri publice locale are în vedere aceste tipuri de investiții
